Eugen Bâzgu știe să uimească prin ceea ce realizează. Are și cu ce. Ne uimește cu proiecte îndrăznețe care recuperează și dezvoltă tradițiile arhitecturii naționale, asigurându-i continuitate. Își argumentează abordările privind restaurarea monumentelor construite, prin cunoașterea lor enciclopedică, inclusiv a periplului lor evolutiv. Oferă soluții exemplare de gândire analitică a modelării spațiale, bazată pe raționamentele matematicii. Adeseori, soluțiile sale vin dintr-o perspectivă total neașteptată, dar logică pentru înțelegerea fenomenului studiat, pentru că îl cuprinde în totalitatea expresiilor sale culturale.
Eugen Bâzgu are o formare complexă, perfect pliată pe multiplele solicitări de coordonator al Muzeului Satului, Chișinău. Este constructor, arhitect și etnograf. A însușit meseria de constructor învățând la Tehnicumul de Construcții din orașul Hâncești, ca arhitect absolvind Facultatea de Urbanism și Arhitectură a Universității Tehnice din Moldova, iar ca etnograf activând de mai bine de 35 de ani în sistemul muzeal de profil. Și-a început activitatea în calitate de arhitect în Complexul Muzeal „Orheiul Vechi”, unde a înfăptuit câteva reconstrucții aflate și astăzi în uzul muzeal. Din anul 1984, lucrează în Muzeul nostru și, în acest răstimp, a parcurs mai multe funcții: colaborator în Secția Artă Populară, restaurator, șeful Atelierului Restaurare, coordonator al secției Muzeul Satului, Chișinău.
Eugen Bâzgu este unul dintre puţinii arhitecţi ai Republicii Moldova, care şi-a concentrat activitatea întregii vieţi asupra protejării patrimoniului arhitectural naţional prin mai multe modalităţi posibile. Edificarea Muzeului Satului, Chişinău, ca principală posibilitate de salvare şi conservare a arhitecturii populare, constituie unul din obiectivele principale ale activităţii sale care i-a marcat întreaga viață. Asumarea proiectului Muzeului Satului a venit ca o continuare a lucrării de licență, dar și ca un tribut al orizontului său istoric aplicat, întâi de toate, arhitecturii tradiționale. Are o viziune de ansamblu asupra misiunii arhitecturii în viața societății, una de recuperare a frustrărilor aduse arhitecturii naționale de către arhitectura sovietică, de esență totalitară. Deși la noi se discută despre edificarea unui muzeu al satului încă din anul 1929, deși pentru realizarea acestuia s-au pronunțat mari gânditori, deși au fost elaborate și înaintate câteva proiecte ale viitorului muzeu (spre exemplu, șapte proiecte au fost propuse numai în perioada 1967-1975, autori fiind arhitecții R. Kurț și P. Naumov), conducerea republicii, exponenta ideologiei sovietice, refractară discursului cultural național, n-a susținut implementarea acestor propuneri ale comunității arhitecților și oamenilor de știință.
În anul 1982, când a elaborat, împreună cu alți colegi de facultate, Proiectul Muzeului de Arhitectură Populară, a ținut să continue cauza predecesorilor săi, deoarece republica noastră, la acea vreme, era singurul stat din Europa care nu avea edificat un asemenea muzeu. A întreprins diferite acțiuni pentru a sensibiliza opinia publică, în special factorii de decizie, privind constituirea acestui muzeu la Chișinău. Iar ca o activitate constantă a continuat să monitorizeze situația la zi a monumentelor de arhitectură populară, documentându-le, fotografiindu-le, studiindu-le în toată complexitatea manifestărilor lor arhitecturale, istorice și sociale.
Astfel, în anul 1991, când a fost posibil să revină la problema acestui muzeu, grupul de arhitecți condus de Eugen Bâzgu a devenit câştigătorul concursului organizat de către Ministerul Culturii. În baza acestui concept-proiect, a fost elaborat Programul de edificare a Muzeului Satului, aprobat prin Decretul prezidenţial din 24 iulie 1995. Prin acest program, devenit istoric, se prevede transferarea pe teritoriul rezervat muzeului a diferitor monumente de arhitectură populară: biserici medievale de lemn, mori de apă şi de vânt, case de locuit şi alte construcţii tradiţionale ale satului moldovenesc. Prin această expunere, sub forma unor sătuce, se vor demonstra tradițiile arhitecturii din nordul, centrul și sudul Republicii Moldova, salvând monumentele reprezentative, ajunse până în zilele noastre, de la distrugerea lor iminentă.
Eugen Bâzgu a insistat să fie început acest muzeu din aceleași considerente pentru care el a fost refuzat de către regimul sovietic. Muzeul Satului oferă modele ale celor mai reprezentative monumente de arhitectură, care sunt exemple elocvente ale gândirii inginerești, constructive și arhitecturale ale înaintașilor noștri, demne de toată lauda, cu un mare impact educațional, cultural și patriotic. Moara de vânt din Tănătari, r. Căușeni, cea mai înaltă dintre morile păstrate până la acea vreme (avea 18 m înălțime), transferată și edificată pe teritoriul muzeului în anul 1995, a pus și temelia Muzeului Satului. În scurtă vreme, a început o luptă acerbă pentru apărarea teritoriului muzeului de tentativele unor structuri care voiau să schimbe destinația acestui sector aflat în raza urbei, devenit atractiv pentru alte construcții. O mână criminală a dat foc morii pentru a elibera terenul. Timp de 3 ani și 8 luni a durat această luptă pentru apărarea terenului și, în acest răstimp, arhitectul Eugen Bâzgu a scris zeci de scrisori, a convins parlamentari de bună credință, pentru a lua partea muzeului. Ani la rând, a participat apoi la elaborarea diferitor proiecte de încadrare a Muzeului în diferite programe naționale, inclusiv în cel al zonei economice libere, folosind toate posibilitățile pentru a promova edificarea instituției muzeale.
Un alt obiectiv al arhitectului Eugen Bâzgu constă în păstrarea monumentelor în cadrul comunităților locale, asigurându-le durabilitate prin restaurare. Astfel, în anii 2005-2009 s-au conturat condiții propice pentru a salva de la distrugere biserica de lemn, înălțată în sec. XVII, din satul Palanca, raionul Călărași. Putrezită în mare parte din cauza vechimii și apelor provenite din ploi și ninsori, lăcașul se afla în ultima fază de dispariție fizică. A fost strămutată pe un loc mai înalt și restaurată în toată splendoarea, încât formează astăzi un complex vizual, împreună cu Muzeul Casa Părintească. E. Bâzgu a coordonat activitățile respective, în calitate de şef de şantier şi de profesor-mentor, specializat în domeniul restaurării acestui monument. În consecință, lucrările la acest obiectiv au contribuit la formarea unui colectiv de restauratori în lemn care lipseau cu desăvârșire la acea vreme, la acumularea experienţei necesare abordării domeniului restaurării. Aceste realizări au înlesnit lucrările de transferare și montare pe teritoriul Muzeului Satului, în anii 2009-2011, a bisericii medievale de lemn Adormirea Maicii Domnului (1642) din Hirișeni, raionul Telenești, o biserică mănăstirească, cea mai înaltă dintre toate edificiile de lemn. În anul 2014, în apropierea bisericii a fost ridicată o replică a clopotniței de lemn din satul Vorniceni, raionul Strășeni, completând reușit acest prim complex muzeal. În anul 2015, tot în baza sponsorizărilor, au început lucrările de restaurare a bisericii de lemn (sec. XVIII) din satul Gârbova, raionul Ocnița, o biserică specific sătească, asemănătoare unei case țărănești. Prin ea a început realizarea complexului muzeal de nord, de pe teritoriul Muzeului Satului.
Pornind de la bugetul alocat domeniului culturii, destul de auster, arhitectul a identificat resurse extrabugetare, a elaborat proiecte şi a obţinut granturi de la finanţatori internaţionali, asigurând astfel lucrările de restaurare ale unora dintre principalele monumente ale patrimoniului cultural național. La Biserica medievală Adormirea Maicii Domnului, din Căuşeni, datată cu sec. XVI, în intervalul 2003-2004, au fost întreprinse lucrări arheologice pentru a determina etapele ei de evoluție, au fost realizate lucrări de corectare a sistemului de drenaj, pentru a îndepărta apele pluviale de la fundația clădirii, au fost înlocuite bârnele din interiorul pereților, care asigură sistemul antiseismic, a fost înlocuit acoperișul vechi cu unul provizoriu, fiind eliberat și podul de gunoaiele acumulate de-a lungul deceniilor, care afectau microclima incintei. Aceste lucrări de salvgardare constituie o etapă pregătitoare pentru a se trece la restaurarea frescelor acestui monument.
Pe parcursul anilor 2005-2006, restaurarea Mănăstirii rupestre Horodişte (Ţipova), de sec. XV, a înaintat probleme de maximă dificultate. O fisură care începea la poalele stâncii și urca până în creștetul dealului, în care este săpată mănăstirea, secționa spațiul interior al bisericii. Distanța dintre stânca-matcă și fâșia care se desprindea atingea în unele locuri 1,5 m. Fixarea stâncii și stoparea procesului de îndepărtare a fâșiei care se desprindea, au necesitat lucrări inginerești și arhitecturale de unicitate. Criza economică a influențat costurile materialelor și, din această cauză, nu s-au finalizat scările incintei. Dar în baza proiectului existent, având finanțarea necesară, acestea pot fi realizate oricând.
Eugen Bâzgu este arhitectul şi autorul principal al proiectului restaurării Cetăţii Soroca, o altă lucrare de mare complexitate. Monumentul este de mare vechime, ridică suficiente probleme privind datarea și evoluția sa. Totodată, este un monument de primă importanță în contextul patrimoniului nostru, fiind singura cetate mai bine păstrată pe teritoriul Republicii Moldova, dat fiind că, actualmente, Hotinul și Cetatea Albă se află pe teritoriul Ucrainei. Cetatea Soroca fusese deja „restaurată” sau, mai degrabă, reparată, în perioada sovietică, sub conducerea arhitectului Valentin Voițehovschi, fără a avea un proiect de restaurare. În acest mod, pe lângă vechile probleme, cetatea a căpătat și altele mai noi, acumulate în timpul unei istorii mai recente. Elaborarea proiectului de reconstrucție a cetății Soroca a fost anticipată de studierea publicațiilor vizând istoria acestei fortărețe, a rezultatelor săpăturilor arheologice, întreprinse în diferite perioade, a materialelor de arhivă din Republica Moldova, România, Ucraina și Federația Rusă. Au fost cercetate zidurile cetății palmă cu palmă, fixate și interpretate critic toate caracteristicile acestora. Prima tranşă a lucrărilor de restaurare au vizat câteva acțiuni de importanță majoră: consolidarea antiseismică a turnului-poartă de intrare, consolidarea şi rostuirea cu plombări, după caz, a zidăriei istorice, restabilirea după analogii a acoperişurilor istorice a tuturor turnurilor cetăţii, restaurarea bisericii-capele din turnul principal etc. Lucrările au început în anul 2013, iar pe 18 mai 2015 a fost finalizată şi inaugurată prima tranșă. Actualmente sunt întreprinse acţiunile de rigoare pentru a obţine finanţarea celei de-a doua tranşe de restaurare a monumentului.
Un alt monument naţional, pentru care E. Bâzgu a realizat proiectul de restaurare, de data aceasta împreună cu arhitecții Mihai Andrieș și Sergiu Vornicov, este Complexul Muzeal Manuc Bei, din oraşul Hânceşti, care constă din mai multe obiective: Palatul Princiar, Casa Iamandy, Casa Vechilului și Castelul de Vânătoare, ultimul fiind sediul Muzeului de Istorie și Etnografie Hâncești. În toamna acestui an au fost finalizate lucrările de punere în circuitul turistic a Palatului Princiar din acest complex arhitectural și, după reacția publicului care deja a început să viziteze acest obiectiv cultural, se vede că recentele restaurări se bucură de aprecieri.
O altă direcţie a activităţii sale ţine de restaurarea muzeelor şi caselor memoriale ale personalităţilor ce au locuit pe teritoriul actual al republicii noastre. Astfel, Eugen Bâzgu a fost arhitectul principal proiectant şi autorul proiectelor de restaurare şi muzeificare a Casei Muzeu a clasicului literaturii române „Constantin Stamate” (2005), a Casei memoriale a Familiei Lazo, din s. Piatra, Orhei (2007-2012, 2012-2015), a casei părinteşti unde s-a născut şi a locuit, până la adolescenţă, marele poet naţional „Gr. Vieru” (2014-2015). O reușită înalt apreciată este restaurarea edificiului administrativ al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală (2008-2012), care după încheierea lucrărilor a devenit de două ori mai încăpător, păstrându-i-se integritatea clădirii.
A elaborat mai bine de 110 de proiecte ale bisericilor noi ce au fost ridicate sau mai continuă să fie edificate în diferite localităţi ale Republicii Moldova şi Ucrainei. Prin aceste proiecte, promovează ca prioritate, în tratări moderne, vestitele tradiţii arhitecturale moldoveneşti din perioada de glorie a statului moldav, ceea ce configurează tendinţe vizibile de autenticitate în arhitectura ecleziastică.
În perioada 1994-1998, la Facultatea de Litere a Universităţii „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (România) a urmat studiile post-universitare, sub conducerea profesorului universitar Dumitru Pop. Dincolo de ele, și-a alimentat mereu studiile cu lecturi consecvente ale autorilor de referință care au conturat istoria arhitecturii, etnografiei, folclorului și artei populare.
S-a manifestat consecvent şi în alte domenii conexe, precum cercetarea ştiinţifică în domeniul arhitecturii populare, ecleziastice (biserici de lemn, mănăstiri şi complexe rupestre etc.), a etnologiei şi protecţiei monumentelor, având publicate deja trei cărţi-monografii, iar în revistele naţionale din Republica Moldova şi în cele internaţionale (România, Federaţia Rusă, Suedia) – 53 de studii ştiinţifice. Alte 130 de articole publicistice şi interviuri, peste 380 de participări la emisiuni radio şi televizate, mențin dialogul social privind importanța identificării, documentării şi popularizării patrimoniului cultural imobil şi imaterial, inclusiv la formarea opiniei publice favorabile în aceste domenii de mare sensibilitate valorică.
În calitate de secretar al Consiliului Naţional al Monumentelor Istorice (2001-2007; 2010-2013) a reuşit să diminueze impactul negativ al construcţiilor noi asupra monumentelor de arhitectură şi cultură, contribuind substanţial la formatarea cadrului legislativ privind protecţia monumentelor şi funcţionarea Consiliului. A fost iniţiatorul şi a contribuit la înființarea Agenţiei Naţionale de Restaurare şi Inspectare a Monumentelor Istorice.
Un alt domeniu important pentru cultura noastră, unde contribuţia dlui E. Bâzgu apare ca notorie, este crearea în cadrul Muzeului Satului, începând din 1992, a unei Arhive Ştiinţifice de negative şi fotografii ce vizează arhitectura populară (mori de vânt, de apă, biserici de lemn, complexe ecleziastice rupestre, case ţărăneşti cu anexe gospodăreşti – sâsâiace, beciuri, şuri, grajduri, garduri, porţi, stâlpi de lemn sau zid, etc.) şi care însumează peste 19 000 de negative alb/negru şi color, 50 000 de imagini digitale, peste 700 desene relevee, obținute în urma documentărilor de teren. În anii 1984-1992 a completat arhiva MNEIN cu peste 9 000 de negative. Este o fototecă de o valoare inestimabilă pentru cultura noastră tradiţională, cu atât mai mult că două treimi din obiectivele documentate în acest mod, – mori de vânt, de apă, biserici de lemn, case ţărăneşti, cu coloane sculptate în lemn sau piatră, acareturi etc. – între timp au dispărut.
Un alt domeniu de importanţă majoră, în care s-a afirmat pe parcursul anilor, este cel al cercetării complexelor rupestre. A investigat, în premieră, toate complexele rupestre din bazinul fluviului Nistru (54 la număr), a documentat complexe rupestre necunoscute în literatura ştiinţifică, dar valoroase ca monumente de istorie şi cultură, nu numai pentru noi, dar şi pentru cultura Europei (Marcăuţi-Holercani, Socola, Rudi-Arioneşti, Climăuţi, Poiana, Tarasova, Vadul Raşcov, Stroieşti). În baza unei bogate factologii, a demonstrat că toate complexele respective sunt artere de răspândire a creştinismului în acest spaţiu, unele fiind datate cu primul mileniu creştin. În acest context, promovează ideea înaintării acestor monumente în Lista Patrimoniului Universal UNESCO.
Este un cercetător neobosit, preocupat atât de salvgardarea monumentelor ce alcătuiesc patrimoniul cultural naţional, cât şi de valorificarea lor prin documentare, publicaţii. Contribuie realmente la salvgardarea monumentelor de istorie şi cultură, nu numai prin cercetare, dar şi prin restaurarea lor.
Pentru rezultatele remarcabile în protejarea patrimoniului arhitectural tradiţional, pentru identificarea finanţărilor extrabugetare atrase la restaurarea monumentelor de arhitectură şi cele ecleziastice, pentru promovarea tradiţiilor autohtone în arhitectura ecleziastică contemporană, Eugen Bâzgu a fost menţionat cu următoarele distincții:
- Diploma de gradul I a Uniunii Arhitecţilor din URSS, pentru proiectul „Muzeul Arhitecturii Populare din R. Moldova” (1983);
- Premiul I la concursul organizat de Ministerul Culturii privind cel mai bun proiect al Muzeului Satului (1989);
- Premiul Ministerului Culturii în domeniul conservării patrimoniului cultural „Ştefan Ciobanu”, pentru restaurarea bisericii de lemn din s. Palanca, r. Călăraşi (20 mai 2011);
- Diplome de gradul I, „Cel mai reuşit proiect al anului”, acordate de Uniunea Arhitecţilor şi Asociaţia Arhitecţilor din R. Moldova, pentru anii 2005, 2006, 2008, 2009, 2010, 2012;
- Diploma de gradul I a Asociaţiei Arhitecţilor, pentru cel mai reuşit proiect al anului 2010, 2012, în domeniul restaurării;
- Ordinul „Ştefan cel Mare”, de gradul II, al Mitropoliei Moldovei (2010);
- Ordinul „Crucea Basarabiei” al Mitropoliei Basarabiei (2011);
- Titlul Onorific „Om Emerit” (2010);
- Ordinul „Meritul bisericesc” al Mitropoliei Chișinăului și Întregii Moldove (2015).
La cei 60 de ani, Eugen Bâzgu continuă să fie un cercetător neobosit, un muzeograf pasionat și un arhitect de referință. Este preocupat atât de cercetarea monumentelor, cât şi de restaurarea şi muzeificarea lor. Îl felicităm călduros cu prilejul aniversării, dorindu-i multă sănătate, noi descoperiri, multe proiecte realizate, iar visul edificării Muzeului Satului la Chişinău să devină realitate.
Mihai URSU, Director general, MNEIN
(M. Ursu, Arhitectul și muzeograful Eugen Bâzgu la 60 de ani de la naștere // Buletin Științific. Revistă de Etnografie, Științele Naturii și Muzeologie. Serie Nouă. Fascicula Etnografie și Muzeologie, vol. 23 (36), Chișinău, 2015)
Muzeul Satului Chișinău 